România deţine resursele necesare pentru a deveni un jucător de top pe piaţa apelor minerale la nivel mondial, o piaţă care se estimează că în cinci ani va creşte cu 30 mld. de euro, iar miza producătorilor români ar putea să fie câştigarea unei felii din această piaţă.

„Trebuie să ne gândim că se poate să mergem la un alt nivel. În străinătate nu se vinde un brand sau o anumită etichetă, ci se vinde originea produsului. Trebuie să ne construim o reputaţie, să fim numărul 1 al apelor minerale“, spune Jean Valvis, preşedintele Valvis Holding, care explică de ce România ar trebui să facă din industria apelor minerale un brand de ţară. Antreprenorul, care a creat brandurile de ape minerale Dorna (vândut către Coca-Cola în 2002 – n. red.) şi Aqua Carpatica, ştie că pentru a construi un brand de ţară este nevoie de un consens al industriei, dar şi de sprijin din partea mediului politic.

Este nevoie ca jucătorii activi în domeniu să pună la punct o strategie coerentă pe termen lung, discutată şi nu impusă, arată reprezentanţi ai industriei de ape minerale din România şi reprezentanţi ai instituţiilor statului în cadrul conferinţei „În căutarea brandului de ţară. România, izvorul de ape minerale al Europei“, organizată de Ziarul Financiar şi susţinută de Aqua Carpatica, Aur’a, Lighthouse Communication şi Ecosmart Union.

„Este o lipsă de încredere în forţele proprii. Apa va fi necesară mereu, cu cât trece istoria omenirii, cu atât apele pure vor fi mai valoroase pentru că vor fi mai puţine. România bea 1,7 miliarde de litri pe an de apă, în timp ce Germania a ajuns la un consum de 14,7 miliarde de litri. Este clar că investiţiile în acest domeniu vor continua, mai ales dacă ne gândim că media Uniunii Europene este de 110 litri pe cap de locuitor, iar un român consumă 87 de litri pe cap de locuitor pe an“, a explicat Jean Valvis.

mai mult la  /www.zf.ro/special/

Lasă un răspuns